O lungă perioadă de timp s-a creat un mit în legătură cu proprietățile ouălelor, dacă sunt benefice sau nu pentru organismul uman și cât de mult ne crește colesterolul. În ultimul timp acesta a fost considerat benefic pentru mușchiul cardiac, dar și pentru pierderea kilogramelor în plus.
Un studiu realizat de dailymail.co.uk în urmă cu câțiva ani arăta că gălbenușurile contribuie la crearea plăcii de aterom, o substanţă ceroasă care blochează circulaţia în vasele sangvine şi este asociată maladiilor cardiace.
Helen Bond, de la British Dietetic Association, spune că studiul contrazice actualele teorii ştiinţifice, pentru că Bruce Griffin, profesor nutriţionist la Universitatea din Surrey, a analizat 30 de studii care au avut ca subiect oul, realizate pe parcursul a 30 de ani, şi a ajuns la concluzia că acest aliment nu are un impact semnificativ asupra nivelului de colesterol din organism.
Ce arată studiile despre beneficiile ouălelor
Ouăle ajută la reglarea tensiunii arteriale, spune Helen Bond într-un studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition.
Cercetătorii de la Universitatea din Alberta au descoperit că gălbenuşul de ou conţine doi aminoacizi importanţi, triptofanul şi tirozina, şi că două gălbenuşuri crude conţin de aproape două ori mai mulţi antioxidanţi decât un măr. Însă prăjirea sau fierberea oului reduce nivelul de antioxidanţi la jumătate.
Faptul că ar trebui să consumăm un anumit număr de ouă pe zi este doar un mit. Cercetătorii spun că putem consuma câte ouă dorim, atât timp cât avem un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată.
Ouăle nu îngrașă mai mult decât alte alimente, ba din contră. În urma unui studiu s-a demonstrat că ouăle slăbesc. Datorită nivelului ridicat de calorii conferă o sațietate ridicată. Ouăle din zilele noastre conţin cu 20% mai puţine grăsimi, cu 13% mai puţine calorii şi cu 10% mai puţin colesterol ca în urmă cu 30 de ani.
Ouăle de pui sunt o sursă de proteine și nutrienți și o sursă naturală de colesterol, de aceea ele nu trebuie eliminate din alimentație.
Cu toate acestea, colesterolul din ouă nu pare să crească nivelul de colesterol din sânge la fel ca alte alimente bogate în grăsimi.
Deși există studii care au asociat consumul de ouă cu bolile de inimă, ar putea exista un alt motiv pentru asta.
Alimentele pe care oamenii de obicei le consumă alături de ouă, precum șuncă de porc grasă și cârnați, ar putea crește riscul de boli cardiace.
De asemenea, contează și modul în care ouăle sunt preparate, deseori sunt prăjite în ulei sau unt, ceea ce contribuie la dezvoltarea bolilor cardiace.
Care e numărul ideal de ouă pe care le putem mânca pe săptămână
Studiile arată că oamenii sănătoși pot mânca până la 7 ouă pe săptămână fără să crească riscul de boli de inimă.
Medicul Francisco Lopez-Jimenez a declarat pentru Mayo Clinic că acest consum de ouă ar putea chiar preveni anumite tipuri de accident vascular și o boală severă a ochilor numită degenerescentă maculară, care poate duce la orbire.
Cu toate acestea, în cazul oamenilor cu diabet, studiile sugerează că 7 ouă pe săptămână ar putea crește riscul de boli cardiace. Trebuie menționat că în cazul altor cercetări, această legătură nu a fost confirmată.
Alte studii ar fi legat consumul de ouă cu dezvoltarea diabetului. Este nevoie, așadar, de mai multe cercetări pentru a găsi legătura corectă între ouă, diabet și boli de inimă.
Cât colesterol au ouăle, de fapt
Specialiștii în sănătate ne îndeamnă să consumăm un cât mai puțin colesterol putem și să nu depășim 300 mg pe zi. Un ou mare are în jur de 186 de mg de colesterol, iar întreaga cantitate se găsește în gălbenuș.
Studiile arată că dacă în dieta ta nu se regăsesc multe alimente cu colesterol, un ou pe zi ar putea fi o alegere sigură.
Cu toate acestea, dacă îți plac ouăle, însă ți-e teamă să nu crești nivelul colesterolului prea mult, mănâncă doar albușul, pentru că nu are colesterol și are multe proteine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.