Adenomioza: cauze, simptome și tratament. Boala poate duce la infertilitate și afectează 1 din 5 femei

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
adenomioza. FOTO: Freepik
adenomioza. FOTO: Freepik

Adenomioza poate duce la infertilitate, iar simptomele sunt similare cu ale altor afecțiuni uterine. Care sunt metodele de tratament ale bolii care afectează una din cinci femei.

Adenomioza este o afecțiune care apare la nivelul uterului și este caracterizată de creșterea țesutului endometrial în peretele muscular al uterului.

Țesutul deplasat continuă să acționeze în mod normal, îngroșându-se, descompunându-se și sângerând, în timpul fiecărui ciclu menstrual. Astfel, poate rezulta un uter mărit și menstruații dureroase și abundente, lucru care afectează calitatea vieții femeii ce trece printr-o asemenea situație.

Deși nu este foarte cunoscută, această condiție medicală afectează una din cinci femei, notează Science Alert.

Adenomioza, cauze și factori de risc

Cauzele adenomiozei nu sunt cunoscute cu adevărat. Cu toate acestea, există câteva teorii cu privire la cauzele care duc la apariția adenomiozei, precum:

- creșterea invazivă a țesuturilor. Inciziile uterine efectuate în timpul unei intervenții chirurgicale, precum operația de cezariană, ar putea promova invazia directă a celulelor endometriale în peretele uterului, provocând adenomioză.

- anomalie la naștere. Se suspectează că țesutul endometrial este depus în mușchiul uterin în momentul în care uterul se formează pentru prima dată la făt.

- inflamație uterină legată de naștere. Există posibilitatea să fie o legătură între adenomioză și naștere.

Astfel, inflamația mucoasei uterine în timpul perioadei postpartum ar putea provoca o întrerupere a nivelului normal al celulelor care aliniază uterul.

- originile celulelor stem. Există posibilitatea ca celulele stem din măduva osoasă să invadeze mușchiul uterin, provocând adenomioza, arată Mayo Clinic.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că indiferent de modul în care apare adenomioza, dezvoltarea acesteia depinde de estrogenul circulant al organismului. De altfel este știut faptul că nivelul de estrogen variază în funcție de perioada ciclului menstrual.

Între factorii de risc ai adenomiozei se numără:

- o chirurgie uterină anterioară

- nașterea

- vârsta mijlocie. 

Adenomioza, simptome

Așa cum ciclul menstrual, ca simptomatologie, diferă de la o femeie la alta, la fel este și în cazul adenomiozei.

Astfel, deși la anumite femei simptomele  adenomiozei pot să fie sau nu prezente, una din trei neavând simptome, cele mai multe femei afirmă că aceasta se manifestă prin:

- uter mărit

- senzații frecvente de balonare abdominală, senzație de prea plin sau de greutate

- sângerări abundente în timpul ciclului menstrual.

Afecțiunea poate avea impact asupra fertilității. Astfel, femeile cu adenomioză care rămân însărcinate au un risc crescut de avort spontan, naștere prematură, preeclampsie și sângerare după naștere.

Mai mult decât atât, dacă în ceea ce privește endometrioza și infertilitatea, studiile, dar mai ales varietatea de informații, venite dinspre societatea medicală, dar și din rândul femeilor, persoane publice, în cazul adenomiozei, impactul social, prin prisma avertizărilor, este unul mai redus, deși ar trebuie într-o oarecare măsură aduse la același nivel, având în vedere impactul asupra sănătății femeii.

Vezi și: Mușcătura de căpușe și miturile urbane. Mihai Craiu: Nu dăm antibiotice de spaimă

Adenomioza, diagnostic și tratament

Adenomioza este destul de dificil de diagnosticat, deoarece parte dintre simptome sunt comune cu a altor afecțiuni uterine, precum tumorile fibroase, endometrioza și polipii endometriali.

Diagnosticarea adenomiozei se face prin:

- examenul fizic pelvian, care indică existența unui uter mărit și delicat

- investigații imagistice, precum ultrasunetele asupra uterului, respectiv RMN.

În unele cazuri medicul poate colecta o mostră de țesut uterin pentru o biopsie endometrială, necesară pentru înlăturarea suspiciunilor de alte afecțiuni, mai grave.

Investigațiile imagistice, ultrasunete și RMN, sunt singurele metode pentru detectarea semnelor de adenomioză, iar confirmarea diagnosticului se face prin examinarea uterului după o histeroctomie, mai notează sursa menționată.

Opțiunile de tratament ale adenomiozei includ tratamentele medicamentoase, precum cele contraceptive hormonale sau medicamente non-hormonale, dar și intervenții chirurgicale.

Astfel, tratamentul hormonal include fie medicamente, pentru 3-6 luni, fie dispozitive intrauterine (sterilet) cu eliberare de progesteron, 6-12 luni. Printre posibilele beneficii se află reducerea sângerărilor abundente și a crampelor din timpul ciclului menstrual.

Tratamentul medicamentos non-hormonal, acidul tranexamic, poate ajuta, de asemenea, la reducerea sângerărilor.

Intervenția chirurgicală, histerectomia - îndepărtarea uterului - este considerată singura modalitate de a opri complet adenomioza. În funcție de recomandarea medicului poate să fie îndepărtat doar uterul sau uterul și colul uterin, păstrându-se ”pe poziție” ovarele și trompele uterine.

În cazul pacientelor care nu doresc să recurgă la această metodă extremă, cea a histerectomiei, există și posibilitatea ablației endometriale, adică procedura care folosește căldura pentru distrugerea mucoasei uterine.

Vezi și: Litiaza renală, tratament revoluționar. Rucsandra Manu: Rezolvă aproximativ 90% din cazurile de litiază

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel