Adda revine pe scenă, după ce a fost diagnosticată cu Borelioză: Îmi înving teama...

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Adda. FOTO Facebook @ Adda.png
Adda. FOTO Facebook @ Adda.png

Adda revine pe scenă după ce a fost diagnosticată cu borelioză.

Adda a ajuns la urgență, în urma unei reacții alergice grave. Vedeta avea edem la nivelul gâtului, astfel că îi era dificil să respire. Mai mult, pe corpul acesteia apăruse o urticarie atipică, despre care avea să afle că poartă denumirea de Dermografism.

După luni de zile de investigații, medicii i-au pus diagnosticul de intoleranță la Histamină și vedeta a început să urmeze un tratament dificil și un regim alimentar extrem de restrictiv.

În luna februarie, artista a anunţat că a fost diagnosticată greşit. Artista suferă de Borelioză (Lyme) și Bartonella, două afecțiuni extrem de periculoase, care îi pot pune viața în pericol. 

După ce a aflat diagnosticul medicilor, Adda a fost nevoită să urmeze un tratament care impune 26 de pastile pe zi. Astfel, vedeta a decis să ia o pauză și să se retragă din lumina reflectoarelor. 

Adda, LISTA celor 44 de simptome CUMPLITE date de Borelioză și Bartonella: M-ați tot întrebat

Adda revine pe scenă!

Acum, Adda le-a dat o veste neașteptată fanilor. Artista a anunțat pe rețelele de socializare că este pregătită să urce din nou pe scenă. 

”Bucuroasă să vă spun că sunt în studio după câteva luni de pauză. Îmi înving teama de oameni, anxietatea și frică că nu voi mai putea da totul la maxim. Că voi fi judecată dacă uit cuvinte sau dacă voi face ceva “greșit”.

Bucuroasă că am răbdare cu mine și că am din nou idei și planuri pe care, în curând, le voi pune în practică. Îmi sare inima din piept că încep concertele și că voi filma clip nou.

Recunoscătoare pentru oamenii care au rămas și pentru cei care au plecat. Cam atât despre mine”, a scris Adda pe rețelele de socializare, potrivit Spectacola.

Ce progrese a făcut artista în lupta cu borelioza

”Eu am ales să bat nebunia asta din toate punctele de vedere: alimentar, chimic, spiritual. Borellia nu vine niciodată singură, vine cu o infecție. Ea este o spirochetă care se înmulțește.

Aceste spirochete sunt ca niște viermișori care circulă liberi prin corpul tău și se pun unde vrea mușchiul lor: pe ficat, plămâni, în creier, în sânge, în celule, nervi, mușchi, depinde și de tipul Borelliei”, a spus ea pe rețelele de socializare.

Vezi și: Ciupiturile de țânțari și căpușe, când devin periculoase și cum putem să ne protejăm. Medic: Acesta este semnul că reacția alergică se agravează

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel