Acneea este o afecțiune dermatologică, prezentă atât la copii și adolescenți, cât și la adulții tineri. Iar numărul celor afectați este destul de mare, ajungând până la 80% dintre tinerii până în 20 de ani.
Mai mult decât atât, acneea netratată corespunzător și la timp își poate lăsa amprenta atât asupra tenului, cât și la nivel psihic, stima de sine fiind foarte afectată.
Medicul dermatolog Ana Maria Dumitrescu a explicat care sunt semnele la care părinții trebuie să reacționeze în cazul copiilor care suferă de această afecțiune, dar și de ce nu este potrivit ca părinții să treacă cu vederea sau să pună acneea pe seama hormonilor.
”Acneea este cea mai frecventă afecțiune cu care ne întâlnim la cabinet și știm din studii că până la 80% dintre tinerii și adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani suferă de acnee. Ce diferă este severitatea acneei, și dacă la început ne întâlnim sau vedem un copilaș, 12-13 ani, cu celebrele puncte negre pe frunte și pe nas, acestea, netratate, se pot transforma în acneea clasică, cu puncte roșii, cu noduli, care devine foarte frustrantă.
Nu întotdeauna severitatea acneei este direct proporțională cu lezarea stimei de sine și vedem copii care vin cu 2 coșuri și pentru care s-a sfârșit lumea, dra sunt și cei care vin cu fața plină de leziuni și care ne spun: Oh, dar m-a adus mama, mai mult cu forța! Însă când vorbesc cu noi se uită toți în pământ, deci și aceștia au o problemă”, a explicat dr. Ana Maria Dumitrescu, medic primar dermato-venerologie, la Vorbește Lumea de la ProTv.
Acneea, la un pas de depresie pentru cei tineri
Potrivit medicului, în cazul în care acneea nu se tratează aceasta poate duce la depresie, iar explicația este pe cât de simplă, pe atât de impofrtantă, pentru ca părinții să acționeze în cunoștință de cauză, dar mai ales fără a-și da propriile exemple, așa cum au fost educați la vârsta lor.
”Dacă nu se tratează acneea sunt cazuri de copii care ajung chiar să facă depresie și atunci ei lipsesc de la școală, nu mai socializează cu ceilalți colegi și devine toată această perioadă o dramă și o tragedie.
La final, acneea netratată lasă cicatrici și acestea le vedem evident pe piele, deci sunt fizice, dar mai ales aceste cicatrici rămân impregnate la nivel psihic pentru tot restul vieții”, a spus dermatologul.
Astfel, medicul afirmă că cel mai la îndemână lucru pe care îl pot face părinții acestor copii este să fie atenți la ei. ”Dacă avem o fată care folosește machiajul în exces, pleacă cu fondul de ten la școală, sau dacă îi vedem că stau mereu cu mâna pe față și au mici urme, semne, excorieri, dacă îi găsim că își pun tot felul de măști și auzim ideile cele mai deosebite, de la a pisa aspirină și a o pune pe față, până la diverse uleiuri esențiale sau creme foarte grase, atunci clar și acest lucru este o problemă.
Și atunci, sau le spunem Lasă, și eu am avut acnee, deci trebuie doar să aștepți, să strângi din dinți, iar acneea va trece sau Așteptăm până îți faci un prieten/o prietenă și atunci se rezolvă toate problemele în viață.
Din păcate nu este așa de ușor și cred că părinții, odată ce au observat că acel copil are o problemă sunt datori să îi ajute să o rezolve și să spună că Uite, așa cum în mediul online găsim și informațiile greșite, tot așa, haide să căutăm un produs bun pe care să îl aplici pe față sau un medic la care să mergem cu încredere și să te ajute să rezolvi această problemă”, a adăugat medicul.
Acneea - tratamente
În ceea ce privește tratamentul acneei juvenile, medicul dermatolog afirmă că există o multitudine de remedii, mai mult că ultimul lucru la care trebuie să se ajungă sunt cicatricile, iar tratamentele, evident, este bine să fie începute la debutul afecțiunii astfel încât să nu fie nevoie de alte tratamente mai exhaustive, ulterior.
”La început, cel mai sigur este să educăm copiii că trebuie să folosească un produs de curățare, un săpun special, adecvat pentru pielea cu acnee, care să curețe, dar să nu usuce și apoi să folosească un produs - o cremă, tratament, la început folosim dermatocosmetice care să poată trata atât punctele negre, cât și leziunile roșii, deci toate tipurile de imperfecțiuni”, a spus medicul, adăugând că un alt lucru pe care aceștia trebuie să îl știe este că tratamentul nu durează două zile, ”trebuie făcut succesiv, mai multe luni de zile, așa încât rezultatul să fie și stabil, și eficient”.
Ce nu trebuie să aplici pe tenul acneic. Marinescu: Sunt timpi pentru fiecare
În cazul tenurilor cu acnee, dermatită sau rozacee, îngrijirea este mai diferită decât în alte situații. ”Acolo îngrijirea ar trebui să fie foarte țintită. Sunt două căi pe care trebuie să o luăm.
Din punctul meu de vedere, prima cale este să consultăm un medic dermatolog, specialist pe problemele noastre. Și după ce am avut tratamentul medicamentos, pe care acesta îl prescrie, mentenanța este minunat să fie făcută cu produse cosmetice dedicate tipului de ten, dar cu siguranță, dacă avem un ten cu acnee, un ten cu probleme este foarte important să nu folosim produse anti-rid, de exemplu, pentru că ele or să-mi stimuleze anumite lucruri și nu asta vrem.
Cred că înainte de orice trebuie să ne rezolvăm problemele feței și după aia să ne îngrijim de partea de frumusețe”, a declarat Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermato-cosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie în emisiunea Pastila de Frumusețe de la DC Medical, Spectacola și DC News. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Acneea la adulți determină ANXIETATE. Ce sunt microcomedoanele
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.