Acad. prof. dr. Irinel Popescu, inițiatorul desemnării Sfântului Gheorghe ca Ocrotitor al transplantului hepatic. Patriarhia Română, decizie

Monika Baciu |
Data publicării:
Acad. Irinel Popescu - Academia Romana
Acad. Irinel Popescu - Academia Romana

La inițiativa acad. prof. dr. Irinel Popescu, fondatorul transplantului hepatic în România, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost desemnat de Patriarhia Română drept Ocrotitor al transplantului hepatic.

Începând cu data de 11 aprilie 2025, Ziua Națională a Transplantului din România capătă o nouă dimensiune spirituală: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a fost desemnat drept Sfânt Ocrotitor al transplantului hepatic din țara noastră. Decizia aparține Patriarhiei Române , și a fost luată la propunerea acad. prof. univ. dr.  Irinel Popescu, pionier al transplantului de ficat în România.

O decizie cu rezonanță medicală și spirituală

Hotărârea Patriarhiei vine într-un context simbolic și profund emoționant. Primele transplanturi hepatice reușite în România au fost realizate în anul 2000, în apropierea zilei de 23 aprilie, când este prăznuit Sfântul Gheorghe. Mai mult, unii dintre primii pacienți salvați prin această intervenție medicală poartă chiar numele sfântului. Aceste elemente au constituit temeiul propunerii făcute de academicianul prof. dr. Irinel Popescu.

"La propunerea domnului acad. prof. dr. Irinel Popescu, medic chirurg în cadrul Institutului Clinic Fundeni din București, și ținând cont de faptul că primele transplanturi de ficat reușite în România au fost realizate în anul 2000, în apropierea zilei de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, iar pacienții care au primit respectivele transplanturi poartă numele acestui mare Sfânt al Bisericii Ortodoxe…", arată Decizia Patriarhală nr. 8/2025.

Sprijin spiritual pentru medici și pacienți

Noua decizie a Bisericii Ortodoxe Române nu are doar o valoare simbolică, ci oferă și un sprijin spiritual personalului medical și pacienților implicați în lupta pentru viață prin transplant hepatic. Astfel, lăcașurile de cult din unitățile medicale care efectuează astfel de intervenții vor putea primi hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

"Art. 1. Începând cu data de 11 aprilie 2025, cu prilejul Zilei Naționale a Transplantului din România, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, devine Sfântul Ocrotitor al transplantului hepatic în România.

Art. 2. Lăcașurile de cult ale unităților medicale din România în cadrul cărora sunt realizate transplanturi hepatice vor putea primi hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, iar personalul medical specializat, pacienții și aparținătorii lor vor putea cinsti în mod deosebit acest Sfânt Ocrotitor, a cărui dată de prăznuire este ziua de 23 aprilie", se arată în document.

Decizia Patriarhiei are la bază atât prevederi din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, cât și hotărâri anterioare ale Sfântului Sinod referitoare la implicarea Bisericii în actul medical, în special în ceea ce privește transplantul de organe. Este invocată și Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă, în sprijinul integrării dimensiunii spirituale în actul medical.

Semnificația unei alegeri

Sfântul Gheorghe, simbol al curajului și al biruinței, devine astfel patron spiritual al unei lupte medicale complexe și a unei reușite românești în domeniul transplantului. Alegerea sa ca Ocrotitor al transplantului hepatic onorează eforturile cadrelor medicale și reamintește importanța solidarității și credinței în fața suferinței.

Decizia Patriarhală a fost transmisă public în data de 10 aprilie 2025 și marchează un moment de recunoaștere pentru activitatea excepțională a echipelor medicale implicate în transplant, precum și pentru susținerea morală oferită pacienților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2025 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
pixel