Abdomen plat. Carmen Brumă, rețetă proprie de SUC, pentru topirea colăceilor de pe burtă

Irina Radu |
Data publicării:
FOTO Carmen Brumă
FOTO Carmen Brumă

Dacă vrei un abdomen plat, tonifiat, Carmen Brumă are soluția. Vedeta spune că abdomenul plat și conturat este o chestiune de disciplină și alimentație, mai puțin de antrenament. 

"Una dintre întrebările care mi se adresează des este „Câte abdomene faci zilnic?”, iar răspunsul meu creează de obicei confuzie și mai ales suspiciune. Fac abdomene de 2 ori pe săptămână și nu mai mult de 100 de repetări la o ședință. Ba chiar se întâmplă uneori să treacă o lună întreagă în care să nu fac abdomene clasice. Oricât de greu de crezut ar părea, fiecare dintre noi are deja mult râvnitele pătrățele, problema e că sunt acoperite de un strat de grăsime și de aceea nu se văd. Dacă veți înlătura grăsimea de pe abdomen, pătrățelele se vor vedea chiar dacă nu faci mii de abdomene zilnic. În concluzie, abdomenul plat și conturat este o chestiune de disciplină și alimentație, mai puțin de antrenament.", este de părere Carmen Brumă. 

Ce este de făcut?

"Cu alte cuvinte, nu intensitatea și frecvența antrenării mușchilor abdominali primează în transformarea unei burți într-un abdomen cu pătrățele, ci ALIMENTAȚIA.

Iată 3 soluții simple și concrete pentru un abdomen plat:

1. Exclude din alimentație dulciurile, grăsimile hidrogenate, făinoasele, alcoolul, mezelurile și bazează-te pe combinații simple, fără sosuri. De exemplu: friptură cu salată, ciuperci cu salată, legume la cuptor etc.

2. Fă regulat antrenamentele scurte și intense (4-5 pe săptămână) cu greutatea propriului corp. Le poți face acasă. Un antrenament nu durează mai mult de 15 minute și îți va stimula organismul să ardă grăsime pe tot parcursul zilei.

3. Bea atunci când ai poftă de ceva dulce un suc pentru stimularea metabolismului și arderea mai rapidă a caloriilor, reglarea poftei de dulce și a digestiei. Are puține calorii și, datorită ghimbirului, senzaţia de săţietate se va instala mai rapid. 

Aveți nevoie de următoarele ingrediente:

250 g ananas
150 g castravete
200 g grapefruit
O bucățică de ghimbir ( 3-4 cm)

Montez sita pentru suc, spăl ingredientele, curăț ananasul, grapefruitul și ghimbirul și le introduc pe rând în storcător. Eu beau sucul imediat după preparare, în prima parte a zilei.

Încercați să aplicați cele 3 sfaturi timp de 4 săptămâni și veți vedea rezultatele!", a scris Carmen Brumă pe blogul ei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel