A fi amabil, primul pas în găsirea fericirii și a stării de bine. Nu ne costă nimic

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
a fi amabil primul pas in gasirea fericirii. FOTO: Freepik
a fi amabil primul pas in gasirea fericirii. FOTO: Freepik

A fi amabil este primul pas spre găsirea fericirii și a stării de bine. Nu ne costă nimic, dar ne poate face foarte mult bine.

Fericirea stă în lucruri mărunte, iar a fi amabil cu cei din jur poate avea un impact uriaș asupra stării de bine, atât a ta, cât și a celorlalți. De altfel, pandemia a lăsat amprente comportamentale asupra fiecăruia dintre noi, un număr tot mai mare de oameni au ales varianta autoizolării sociale, lucru care nu a fost deloc benefic stării emoționale.

În același timp, prin abordarea acestei variante respectivii au putut să privească mai profund înspre propria persoană și să realizeze faptul că există lucruri sau activități care să le confere o stare de bine, cumva că și-au găsit pacea interioară.

Un studiu recent, realizat de un grup de cercetători în științe sociale, a evidențiat modul în care amabilitatea față de cei din jur a avut impact asupra stării de bine.

”Având în vedere mișcarea populară recentă către idealurile de autoîngrijire și de concentrare asupra propriei persoane, am vrut să investigăm în continuare cea mai bună modalitate de a crește fericirea și sănătatea mentală.

Am comparat persoanele care au ales să se trateze pe ele însele, cheltuind bani, timp sau o anumită formă de resurse pentru propria fericire (orice, de la vopsirea unghiilor până la vizionarea filmului preferat), cu cele care i-au tratat pe alții (din nou, orice, de la a deschide ușa pentru cineva la magazinul alimentar până la a dona bunuri în scopuri caritabile).

În ambele cazuri, oamenii au făcut, în mare parte, acte simple, cu costuri mici sau deloc, în fiecare zi”, a explicat Meena Andriappan, notează Science Alert

Bunătatea, în mod constant, efecte majore

Potrivit acestui studiu a fost descoperită o legătură extrem de importantă între constanța faptelor bune și starea de bine. Cu alte cuvinte, cei care nu au adoptat acest stil comportamental în afara rutinei lor obișnuite nici nu au avut parte de un efect asupra stării lor de bine, în timp ce persoanele care s-au implicat în acest studiu, adoptând în mod constant un comportament amabil, au avut atât o creștere a stării de bine, cât și o reducere a tulburărilor de anxietate sau ale depresiei.

De asemenea, în urma acestui studiu a fost evidențiat un lucru foarte important, acela că un ”consum de energie” pentru ceilalți, în special pentru cei mai puțini norocoși, face ca problemele personale să nu pară atât de stresante, concret, vezi ce ai în față, dar și ce se află în urma ta.

Mai mult, amabilitatea arătată față de ceilalți a însemnat și petrecerea unui timp cu aceștia, construirea și întărirea unor relații, iar așa cum bine știm relațiile sociale puternice sunt o cheie a fericirii.

Vezi și: Cum să ne apărăm mintea de distres, cel care ne omoară neuronii. Ce înseamnă distres și eustres. Psihiatru: Din lucrurile care ne plac ne obținem energia

Fericirea și factorii marcanți

Un zâmbet oferit fără motiv, chiar și unui necunoscut de pe stradă, poate să îți facă ție ziua mai frumoasă, dar și acelui necunoscut, căci pentru o clipă l-ai scos din starea sa de mâhnire.

Potrivit cercetătorului Meena Andriappa, există trei factori care fac ca anumite acte să fie deosebit de benefice pentru fericire.

1. Să faci ceva în afara rutinei tale obișnuite, de exemplu să își ajuți vecinul, cu o programare la medic sau cu niște cumpărături. Acestea îți pot aduce o îmbunătățire a stării de bine mai mare decât rutina ta zilnică prin care își ajuți partenerul de viață la anumite activități casnice.

2. Schimbarea actelor de bunătate pe care le faceți este importantă. Într-o zi vă puteți ajuta un coleg, în alta poate vă învățați nepotul să joace fotbal. Este importantă această schimbare pentru a nu vă crea o rutină care să devină apăsătoare.

3. Fericirea este stimulată atunci când primiți un feedback pozitiv în urma actului de bunătate făcut, chiar dacă scopul dvs. a fost unul fără vreo așteptare. Faptul de a ști cum ați ajutat pe cineva sau de a primi recunoștință și apreciere pentru gestul dvs. vă amplifică sentimentele pozitive.

A fi amabil cu cei din jur, într-o lume tot mai închisă în sine, vă va ajuta atât pe dvs, cât și pe ceilalți, iar încercarea de a vă crește gradul de fericire și îmbunătățirea sănătății mintale nu este nici dificilă, nici costisitoare.

Un zâmbet sau o ușă deschisă, atunci când trebuie, chiar și un compliment făcut colegului ori o urare făcută vânzătoarei de la magazinul de cartier, sunt doar câteva exemple de cum putem fi mai buni, cu resurse minime.

Vezi și: Ce boli riști din cauza stresului și emoțiilor negative. Semnele date de crampe, greață și durerea de stomac

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel