Pavel Heghi a emigrat din România în urmă cu 25 de ani, iar acum, a revenit în țară pentru a salva vieți, pro bono.
Pavel Heghi, perfuzonist de origine română, face parte din echipa de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Clinic SANADOR, condusă de Prof. Dr. Victor Costache, echipă ce s-a unit într-un proiect umanitar pentru salvarea copiilor cu malformații la inimă.
Nouă copii cu malformații ale inimii au fost operați la Spitalul Clinic Sanador din București, în perioada 8–12 mai, în cadrul unei misiuni umanitare realizate cu sprijinul unei echipe medicale din Germania.
Ce l-ar convinge să se întoarcă de tot în România
"Cu siguranță, fiecare dintre noi se gândește la acest lucru. România este și rămâne o țară frumoasă unde de fiecare dată când mă întorc îmi place.
Situația familiară nu-mi permite să mă întorc acum, dar m-aș întoarce în România fără nicio problemă.
De exemplu, Spitalul SANADOR este echipat cu toate dotările de care o chirurgie cardiovasculară pediatrică are nevoie, este un spital extraordinar de dotat, dar un singur lucru care ne lipsește sunt specialiștii. Din păcate, asta se întâmplă nu numai la SANADOR, ci este în toată țara.
Specialiștii sunt în străinătate...", a declarat medicul perfuzionist, în exclusivitate pentru DC Medical.
Povestind despre viața sa, Pavel Heghi ne-a spus că "eu sunt plecat de 25 de ani. În România am terminat liceul și apoi am plecat în Germania, iar facultatea am terminat-o în Berlin.
Eu de origine sunt maghiar, vorbesc mai bine maghiară, dar nici limba română nu am uitat-o.
Sunt mulți colegi care lucrează în străinătate, lucrează chiar și în spitalul nostru și noi între noi vorbim română".
De ce are nevoie sistemul medical românesc pentru ca medicii români să se întoarcă
"Sunt două lucuri. În primul și în primul rând salariile, să ai condițiile de trai asemănătore țărilor în care medicii care pleacă în străinătate ajung.
Al doilea lucru important este să rămâi și să lucrezi în același domeniu, să ai o echipă formată cu care poți ajuta copiii sau adulții", spune Pavel Heghi.
"Eu sunt inima și plămânii pacientului în timpul operației, ceea ce este vital"
"În timpul operației există o mașinărie care preia funcțiile inimii și ale plămânilor. Fără ajutorul nostru, al perfuzioniștilor, colegii noștri chirurgi nu ar putea să efectueze această operație, s-ar lovi de obstacole. Această inimă mecanică și plămân mecanic le asigură vizibilitatea câmpului operator de a putea deschide inima, de a putea deschide atriile principale, să lucreze pe valvele inimii.
Eu spun mereu că eu sunt inima și plămânii pacientului în timpul operației, ceea ce este vital.
Chirurgia cardiovasculară, în istorie, s-a dezvoltat de-a lungul anilor, dar la mijlocul anilor 1950 s-a operat prima dată pe cord deschis, în Philadelphia, când medicul a închis un defect septal atrial la o fetiță.
Deci este o medicină ajunsă la un nivel foarte înalt, dar care s-a dezvoltat în ultimii 100 - 150 de ani", a conchis medicul Pavel Heghi.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.