8 simptome de depresie pe care nici nu realizezi că le ai

Dana Lascu |
Data publicării:
Depresie
Depresie

Tristețea continuă și problemele legate de somn sunt două simptome cheie ale depresiei, dar există multe altele, care sunt mai puțin evidente. Iată opt dintre ele: 

Iată câteva simptome de depresie care sunt deseori ignorate: 

1) Uitarea

Depresia poate fi un motiv pentru că uiți de la mână până la gură, cum se spune. Studiile arată că depresia prelungită sau stresul prelungit pot crește nivelul de cortizol din organism. Acest lucru poate micșora sau slăbi acea parte a creierului asociată cu memoria și învățarea, iar pierderea de memorie se agravează odată cu înaintarea în vârstă. 

2) Utilizarea excesivă a internetului

Eviți interacțiunile sociale față în față, preferându-le pe cele virtuale? Stai ore în șir pe internet fără un scop anume? Acestea pot fi simptome de depresie. Oamenii care folosesc în exces internetul tind să-și petreacă timpul urmărind pornografie, comunități online și site-uri de jocuri. Iar obsesia de a participa la jocurile de noroc, online sau nu, e fie un semn de depresie, fie unul că ai o tulburare de dependență de jocuri de noroc. 

3) Mâncatul obsesiv și obezitatea

Ai o stare ciudată de agitație interioară și ai tendința să golești frigiderul când ăi deschizi ușa? Te-ai îngrășat mult în ultimii ani? Un studiu din 2010 de la Universitatea din Alabama a constatat că adulții tineri cu depresie au tendința de a se îngrășa mai mult în jurul taliei, ceea ce le crește riscul de boli de inimă. Alte studii au asociat depresia cu mâncatul obsesiv, în special la persoanele de vârstă mijlocie.

4) Alcoolismul

Conform datelor statistice, aproape o treime dintre cei cu depresie majoră sunt alcoolici. Alcoolul nu rezolvă anxietatea sau deprecis, din contră el este în sine un deprimant, așa că exagerarea poate agrava și face mai frecvente episoadele de depresie.

5) Fumatul

Nu reușiți să renunțați la fumat? Poate fi din cauza depresiei, pentru că afecțiunea dublează riscul de a fuma. Fumatul intens – adică mai mult de un pachet de țigări pe zi – și o țigară în 5 minute de la trezire sunt obiceiuri semne comune printre fumătorii care sunt depresivi, conform CDC. 

6) Durerea de spate

Ai o durere de spate care nu vă lasă orice ați face? Studiile arată că depresia poate fi un factor de risc pentru durerile cronice de spate. Spre exemplu, un studiu a arătat că până la 42% dintre persoanele cu dureri de spate cronice aveau depresie înainte de apariția durerii. 

7) Comportament sexual riscant

Depresia este asociată frecvent cu pierderea libidoului, dar sunt cazuri când persoanele depresive folosesc sexul pentru a face față afecțiunii sau stresului. Creșterea promiscuității, infidelitatea, obsesia sexuală și comportamentul cu risc ridicat, cum ar fi sexul nesigur, toate pot fi semne de depresie, spun specialiștii. 

8) Cumpărăturile compulsive

Simțiți nevoia disperată de a cumpăra ceva? Unele persoane care sunt deprimate au acest tip de manifestare – fac cumpărături compulsive - în magazine sau de pe internet, în încercarea de a-și distrage atenția de la tristețea pe care o simt sau ca un stimulent al stimei de sine. Dar „terapia prin cumpărături” este periculoasă pentru buzunar și nu tratează depresia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel