Conform datelor unui sondaj realizat de CURS și analizat de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), aproximativ 70% dintre persoanele chestionate nu s-au testat niciodată pentru a depista dacă sunt infectate cu virusul hepatitic C. Doar un procent de 6% susține că a făcut un astfel de test în ultimul an. Acest lucru în ciuda faptului că peste 90% dintre români sunt conștienți de gravitatea hepatitei C.
Avem tratamente, dar românii nu știu de asta
„Sănătatea este o responsabilitate în sine. Trebuie să fim mai orientați către prevenție și să ne testăm pentru a ne asigura că nu suntem purtători ai unor virusuri de boli infecțioase. În ceea ce privește hepatitele, începând din acest an, pentru persoanele asigurate, testarea se poate face gratuit, prin intermediul medicilor de familie. În plus, pentru hepatita C, există programul interferon free care poate fi accesat de către cei diagnosticați, începând cu gradul unu de fibroză" a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.
Programul fără interferon pentru pacienții care suferă de hepatita C, desfășurat de Ministerul Sănătății prin CNAS, a intrat deja în cel de-al treilea an, dar 72% din populația României nu știe că există această posibilitate de tratament. În aceste condiții, 57% dintre cei diagnosticați cu hepatită C au urmat acest tip de tratament, fără interferon, și 36% varianta cu interferon, restul de 7% spun că nu au urmat niciun tratament.
Se pot testa gratuit, cu trimitere de la medicul de familie
O lipsă a informării demonstrează și faptul că mai mult de jumătate dintre respondenți nu cunoaște faptul că, de anul acesta, fiecare persoană asigurată are dreptul să se testeze gratuit (analiza markerilor virali pentru hepatitele B și C) cu trimitere de la medicul de familie.
„În România, aproximativ 600.000 de români trăiesc cu hepatită cronică C, iar aproximativ 800.000 au hepatită cronică B. Pentru a ne alinia obiectivului OMS de eliminare a hepatitelor virale până în 2030, trebuie să parcurgem etape importante precum prevenția și diagnosticarea. Controalele medicale nu trebuie să fie privite drept o ultimă soluție atunci când ne simțim rău, ci tebuie să devină o rutină anuală pentru a preveni complicațiile care ne pot afecta viața pe termen mediu și lung" a subliniat Marinela Debu.
Majoritatea românilor nominalizează cancerul și ciroza ca și complicații generate de afecțiunile hepatice, dar, din păcate, 44% dintre persoanele care au răspuns în cadrul sondajului declară că nu știu cum poate fi prevenită apariția unei boli hepatice. De semnalat că, pe subiectul privind informarea, bucureștenii stau cel mai bine, 80% din populația Capitalei având cunoștințe privind metodele de prevenție.
Lipsa informațiilor generează și modificarea comportamentului, iar un sfert dintre români recunoaște că și-ar schimba atitudinea dacă ar afla că o persoană apropiată are hepatită și ar interacționa mai puțin cu aceasta. De altfel, dintre pacienții cu hepatită, o treime mărturisește că a întâmpinat probleme la locul de muncă.
Tratament și pentru pacienții cu grad de fibroză I
Persoanele diagnosticate cu hepatită C trebuie să știe că, din septembrie anul acesta, a intrat în vigoare un nou contract cost-volum-rezultat pentru programul cu interferon free și, potrivit noilor prevederi, pacienții începând cu gradul unu de fibroză au acces la tratament. În plus, medicii au la dispoziție, în sistem de decontare, toate terapiile inovatoare existente pe piața din România pentru ca tratamentul fiecărui bolnav să fie cât mai personalizat.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), hepatitele virale B și C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecțiuni generează cancer hepatic și provoacă anual 1,34 milioane de decese deoarece cel puțin 60% din cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv accesul la tratament pentru hepatitele B și C în stadii avansate ale bolii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.