Europa, farmacia lumii. Alexandra Tamaș: De la un an la altul investițiile s-au dus către alte părți ale lumii și au scăzut pentru cercetare - dezvoltare

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Europa - Foto: Freepik @montypeter
Europa - Foto: Freepik @montypeter

De ce este considerată Europa farmacia lumii și cum ar putea să își păstreze această poziție.

În urmă cu doi ani, în plină pandemie de COVID-19, comisarul european pentru industrii, Thierry Breton, declara că "cine ar fi crezut că Europa va deveni farmacia lumii".

Acum, dacă acceptând ideea că în acele momente dramatice de pandemie și de altfel importante atât pentru cetățenii europeni, cât și pentru industrie și pentru decidenții europeni, Alexandra Tamaș, reprezentant EFPIA - Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice, a fost întrebată cum vede modalitatea prin care Europa se poate menține în această poziție de farmacie a lumii, cum metaforic o numea comisarul pentru industrii la acea vreme.

"Europa a fost în perioada pandemiei de COVID, într-adevăr, farmacia lumii, dar nu numai atunci.

Din Europa se exportă medicamente în toată lumea. Deci companiile care sunt prezente în Europa contribuie cu adevărat la menținerea competitivității Europei.

Problema este de trend, de tendință. Încet-încet, în ultimii 20 de ani, de la un an la altul, investițiile în cercetare-dezvoltare au scăzut, s-au dus către alte părți ale lumii, de fapt.

Bugetul companiilor pentru cercetare-dezvoltare crește de la an la an, dar se duc către zone, către continente unde cu adevărat inovația medicală este considerată de valoare.

În ultimii ani, în Europa, deși cheltuielile cu medicamente nu au crescut în medie, medicamentele au fost de multe ori ținta politicilor de reducere a costurilor.

Deci este momentul ca dacă Europa își dorește să continue să atragă investiții și să continue să păstreze companiile cu tradiție, de renume, unele care investesc în Europa de peste 300 de ani, e nevoie de o regândire a modului în care Europa pune valoare pe inovație.

Și nu doar se uită la cost și la costul per medicament, să zicem, per pilulă, ci se uită la felul în care cheltuirea fondurilor publice pentru sănătate pot fi eficientizate prin atragerea și includere inovației în sistemele de sănătate.

Deci, e cu adevărat nevoie de o viziune integrată, în care medicamentele nu sunt doar cheltuieli, ci sunt cu adevărat investiții care să aducă sănătate și bunăstare economică", a declarat Alexandra Tamas, EFPIA - Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice în cadrul evenimentului ARPIM Innovation Forum "Sănătatea românilor între speranțe, provocări, investiții și inovație".

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel