Tratamentul Ana Aslan, adevărul despre efectele pe care le are: Serotonina, fals numită "hormonul fericirii", produce agitație, delir, chiar deces. Prea multă fericire nu e bună

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Tratamentul Ana Aslan - Foto: Agerpres
Tratamentul Ana Aslan - Foto: Agerpres

Ce conține și ce efecte uimitoare are tratamentul de întinerire al Anei Aslan. "Ce e aia întinerește?"

"Din păcate, în anii respectivi, s-a făcut o reclamă, poate și puțin comercială, că întinerește. Eu spun că a fost în defavoare terapia Aslan, pentru că ce e aia "întinerește"? Au încercat să facă niște studii ca să arate că tratamentului nu e bun.

Ce studii au făcut? Au luat pacienți care aveau demență în formă incipientă și după 1 - 2 ani au vrut să vadă dacă mai au sau nu demență. 

Păi tratamentul nu vindecă demența. 

De fapt, ce efecte are tratamentul Anei Aslan. Sunt câteva care sunt clar dovedite. Ce vă spun acum nu sunt niște ipoteze. 

Primul efect care este important este că este epurator de radical liber, curățitor de radical liber. Ce înseamnă radical liber și cum apar ei? Sunt niște substanțe care au la bază fie oxigenul, fie azotul. Cel mai mult se cunosc radicalii liberi care se bazează pe oxigen. 

De ce se cheamă radical liber și cum apar ei? Este un proces care se cheamă metabolism aerob, care are 2 efecte: nu putem trăi fără oxigen. Creierul moare după maximum 5 minute fără oxigen. Deci este esențial pentru existența noastră. Dar în același timp, reacțiile metabolice ale acestor radicali liberi produc și o serie de substanțe dăunătoare. Pentru că procesele nu sunt perfecte. Noi credem că suntem perfecți, de asta și vrem să trăim la infinit, că ni se pare că suntem perfecți, dar nu este asa. 

Reacțiile au loc la nivelul mitocondriei. Mitocondriile sunt niște organisme subcelulare, din interiorul celulei, care fucționează ca niște baterii. Ele produc energie, dar nu sub formă de curent electric, ci de substanțe care se numesc adenozin trifosfat și ele sunt sursa de energie. 

În reacțiile care au ca produs final această substanță care generează energie se utilizează oxigenul. De aceea, este un lanț de reacții și se numește lanț respirator, dar nu pentru că respiră cum respirăm noi, că tragem aer pe nări și respirăm pe gură, ci utilizează oxigenul.

În final, se combină un atom de oxigen cu două de hidrogen și formează apa, care se elimină fără probleme imediat. Dar procesul nu este perfect", a declarat Gabriel Ioan Prada, director medical al Institutului „Ana Aslan“ și șeful disciplinei de geriatrie gerontologie de la Universitatea "Carol Davila", în exclusivitate pentru DC Medical.

Ce conține tratamentul Anei Aslan

 

"El stimulează mecanismele naturale de îndepărtare, de curățare și pe de altă parte el însuși este un curățitor, un epurator de radical liber. Sunt mai multe substanțe antioxidante, unele sunt vitamine, altele sunt de alt tip.

Sunt mai multe tipuri de substanțe antioxidante și s-a văzut că efectul anti-oxidante al prepatului respectiv este foarte puternic, deci nu neapărat vitaminele ca să ne înțelegem bine. Unele da, vitamina E, de exemplu, are efect antioxidant.

Alt efect pe care îl are este un efect de normalizare a lipidelor din organism, din sânge mai ales. Acest lucru l-am constatat noi în experimente clinice, dar prin anii 2004 o serie de experimente făcute în Statele Unite ale Americii au arătat că produsul de bază din preparatul Anei Aslan are efecte similare cu niște medicamente care sunt folosite pentru a scădea colesterolul.

El are efect statin-like, dar nu e atât de puternic efectul precum o statină, și atunci poate fi utilizat doar ca un adjuvant sau în formele ușoare și ar trebui administrat după niște scheme", a mai spus medicul.

Tratamentul Anei Aslan, efect anti-depresiv

 

"Medicamentul era asociat practic o vacanță la SPA", a spus Val Vâlcu. 

"Da, într-un fel, dar pe de altă parte efectele medicamentului sunt și de altă natură. De exemplu o serie de studii din anii 70-80 au arătat că acest tratament al Anei Aslan are un efect anti-depresiv.

Cum? Prin creșterea nivelului de serotonină. S-a constatat cu mulți ani în urmă că la pacienții care au avut depresie scade nivelul unui neuron transmițător, serotonina, numit acum fals hormonul fericirii, că nu e hormon - există niște mecanisme care îndepărtează serotonina din organism, pentru că în cantități mari e chiar periculoasă poate produce crize hipertensive foarte mari, agitație, delir, comă, chiar deces. Deci prea multă fericire nu-i bună.

Medicamentul Anei Aslan normalizează nivelul de seroninină.

Efectul nu se vede decât în timp, nu se vede imediat. Poate că așa se și explică faptul că persoanele se simt mai pline de vigoare, mai tinere, pentru că are acest efect anti-depresiv și sunt și alte elemente care arată lucrul respectiv. 

Depresia este foarte importantă, pentru că mai ales la vârstnici, de multe ori este sub-diagnosticată, pentru că persoanele în vârstă nu spun că sunt depresive și un tratament ar fi foarte important pentru că ar preveni alte boli.

De exemplu, s-a văzut că persoanele care au depresie fac infarct miocardic mai fecvent decât cei fără depresie.

Știți că e definiția unui pesimist? Un optimist bine informat!", a conchis medicul Gabriel Ioan Prada.

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel