Dezvoltarea bolii Alzheimer este una dintre cele mai mari temeri pentru mulți oameni, dar încă nu știm multe despre ce cauzează demența. Știm că există factori de risc, atât genetici, cât și de mediu, dar întrebarea este: putem preveni acest lucru? Deși nu avem încă răspunsuri concrete la aceste întrebări, gândirea despre prevenirea demenței s-a schimbat semnificativ în ultimii 15 ani. Oamenii de știință obișnuiau să creadă că nu poate fi prevenită, dar dovezile sunt în creștere că mulți factori de stil de viață contribuie într-adevăr la îmbolnăvirea de Alzheimer și că aceștia pot fi mult mai influenți decât orice risc genetic.
Este o veste bună pentru oamenii care vor să aibă grjă de sănătatea lor. Pentru a vă menține creierul vibrant, sănătos, rapid, ascuțit și tânăr, acestea sunt cinci strategii bazate pe dovezi care ar putea face o diferență semnificativă dacă dezvoltați sau nu boala Alzheimer.
1 Dieta mediteraneană
Oamenii care consumă o dietă mediteraneană în mod regulat (nu cei care abordează dieta cu intermitențe) au rate mai mici de demență. Mâncatul în acest stil include, în general, consumul de fructe de mare de câteva ori pe săptămână, o mulțime de legume și fructe proaspete și alimente integrale aproape exclusiv, cu un aport foarte scăzut de carne roșie, zahăr, cereale rafinate și lactate (cu excepția produselor lactate fermentate precum iaurtul). Dieta mediteraneană folosește, de asemenea, ulei de măsline (nu unt) ca grăsime principală și poate include un pahar mic de vin roșu de câteva ori pe săptămână, până unul pe zi (dacă nu aveți deja acest obicei, nu trebuie să începeți acum să beți).
2 Faceți exerciții cardio
Studiile arată că exercițiile cardio obișnuite reduc riscul de demență, iar la cei cu o tendință genetică (gena apoe-4), 30 până la 60 de minute de cardio moderat până la viguros în majoritatea zilelor ar putea reduce semnificativ sau chiar elimina riscul crescut!
3 Țineți-vă prietenii aproape
Cercetările au arătat că cei cu legături sociale strânse, inclusiv familia și prietenii de susținere, au un risc mai mic de a dezvolta demență. Pe de altă parte, izolarea și singurătatea cresc riscul.
4 Încercați să mențineți o reutate corporală și un IMC normal
Mulți oameni știu că ar putea să scadă cele câteva kilograme în exces, dar iată un motiv bun pentru a fce asta cât mai curând posibil: Persoanele cu un IMC (indice masă corporală) normal au rate de demență mult mai mici decât persoanele cu obezitate. Obezitatea este, de asemenea, un factor de risc pentru diabet, iar persoanele cu diabet au rate mult mai mari de Alzheimer.
5 Dormiți mai mult
Acum știm că în timpul etapei profunde a somnului, sistemul glimfatic din creier elimină deșeurile, inclusiv deșeurile care se acumulează și dăunează creierului persoanelor cu Alzheimer. Oamenii sunt mai predispuși să aibă cel mai profund somn când se culcă la ora 22 sau 23. Cei care stau până după miezul nopții riscă să piardă ore de somn valoros, care curăța creierul. Așa că scăpați de obiceiul acela de a vă culca noaptea târziu.
Concluzia este că multe aspecte ale sănătății sunt complet sub controlul nostru, așa că ar trebui să ne concentrăm pe ele. Dar sunt câteva lucruri mai importante decât îngrijirea creierului și puteți începe prin a lucra la aceste cinci schimbări ale stilului de viață. Nu numai că ați putea să vă protejați de Alzheimer în viitor, dar este posibil să observați beneficii majore pentru creier, cum ar fi o gândire mai rapidă, o memorie mai bună și o concentrare mai bună, aproape imediat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.