Alimentația și nutriția sunt două dintre domeniile în care se răspândesc cele mai mai multe mituri și legende urbane. Experți falși, opinii nefondate pe social media, campanii de marketing pentru a vinde mai mult sunt factori ce răspândesc unele mituri despre anumite alimente.
De aceea, Organizația Consumatorilor și Utilizatorilor a dorit să demonteze aceste credințe populare false, deoarece unele dintre aceste mituri pot compromite o dietă sănătoasă și variată.
Uleiul de cocos este sănătos?
Despre uleiul de cocos, mulți dintre noi știm că este o grăsime foarte sănătoasă, ceea ce nu este adevărat! „Acest ulei vegetal conține 90% grăsimi saturate, al căror consum excesiv a fost legat de un risc mai mare de boli cardiovasculare. Există opțiuni nutriționale mult mai echilibrate", explică OCU.
Se recomandă consumul de alcool în cantități mici
Un alt mit implică alcoolul, care nu aduce beneficii sănătății, dacă este consumat cu măsură. "Nu există studii concludente care să afirme că beneficiile unui consum moderat de alcool depășesc daunele sale asupra sănătății", spune OCU. În plus, primul lucru care ar trebui luat în considerare este dificultatea de a defini ce înseamnă consum moderat de alcool.
Sunt dietele fără gluten mai bune?
Tendința de a consuma alimente „fără gluten” atrage mulți consumatori, convinși că eliminarea glutenului din dietă este cea mai mai bună alegere pentru sănătatea lor. Cu toate acestea, acest tip de alimentație ar trebui recomandat doar acelor persoane cu boală celiacă, deoarece nu există dovezi că o dietă fără gluten este benefică pentru persoanele care nu sunt celiace sau sensibile la acea proteină.
Este recomandat ca adulții să nu bea lapte?
Mulți oameni afirmă cu încredere că este mai bine ca adulții să nu bea lapte, un aliment care este direct asociat cu sugarii și copiii. "Nu există niciun motiv pentru a renunța la lapte, cu excepția cazului în care există o afecțiune medicală care justifică alegerea făcută. Dimpotrivă, laptele este un aliment foarte benefic pentru sănătate, o combinație benefică de calciu și fosfor", este de părere OCU.
Pâinea albă îmbogățită cu fibre este la fel de sănătoasă ca grâul integral
Nici această afirmație nu este adevărată: „Boabele integrale conțin și alți nutrienți benefici în plus față de fibre, iar pâinea albă, chiar îmbogățită cu fibre, oferă mai puțini antioxidanți, vitamine, minerale sau acizi grași omega 3 decât pâinea integrală de grâu”, spune OCU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.