Un număr de 11.863 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 7.836 reprezintă prima doză, iar 4.027 doza a doua, potrivit unei informări transmise, luni, de Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 9.600.500 de doze pentru 5.133.302 de persoane, dintre care 5.000.806 au primit schema completă, precizează CNCAV.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate opt reacţii adverse, una de tip local şi şapte de tip general. De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 16.922 reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.806 de tip local şi 15.116 de tip general, potrivit Agerpres.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 286 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 14 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 34.353 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.08.2021 (10:00) – 16.08.2021 (10:00) au fost raportate, de către INSP, 5 decese (2 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Călărași, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Suceava. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani și 1 la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru două dintre persoanele decedate nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 941 dintre acestea, 121 sunt internate la ATI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.