Reușita unei cure de slăbire stă atât în factorul emoțional, în modul în care ne fixăm un număr de kilograme pe care să le putem da jos, cât și de aportul nutrițional pe care ni-l punem în ”bagaj” pentru următoarea perioadă în care ne-am stabilit atingerea unei ținte de greutate ideală. Însă nu întotdeauna ”socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg”, căci există câteva obiceiuri care ne pot sabota cura de slăbire.
Care sunt cele cinci obiceiuri nesănătoase
Potrivit antrenorului Anthony Yeung, există cinci astfel de obiceiuri care ne pot sabota cura de slăbire și astfel tot efortul, fizic, mental și emoțional, se poate duce pe Apa Sâmbetei.
1. Supraestimezi câte calorii arzi. Mulți oameni își estimează numărul de calorii pe care le ard în urma exercițiilor fizice, ba mai mult, parte dintre dispozitivele de cardio ”umflă” cifrele cu până la 30%, fapt care nu este deloc benefic. În plus, numărul de calorii pe care le ardeți scade cu cât vă antrenați mai mult timp; de exemplu, dacă ardeți 400 de calorii într-o oră, dacă faceți o oră în plus nu veți arde alte 400 de calorii, mai spune antrenorul, notează EatThis.
2. Subestimezi numărul caloriilor pe care le mănânci și le bei. Cu excepția apei, cel mai probabil, caloriile sunt ascunse peste tot, în tot ce mâncăm, în tot ce bem. Două linguri de ulei de măsline, deși nu pare mult, înseamnă 240 de calorii, iar plicul de zahăr de la cafeaua de la birou mai aduce și el niște calorii în plus.
De altfel, chiar și etichetele alimentare pot avea abaterile lor, uneori și până la 20%, motiv pentru care trebuie să acorzi o atenție mărită fiecărui aliment pe care îl ai în dietă.
3. Prea multă sau prea puțină mișcare. Extremele nu sunt deloc bune. Toată lumea știe că, dacă nu faci suficiente exerciții fizice, nu vei obține rezultate deosebite. Dar dacă faci două zile de antrenament sau dacă te forțezi până la epuizare de fiecare dată când te antrenezi, poți, de asemenea, să-ți afectezi pierderea de grăsime.
Să te antrenezi până la epuizare tot timpul nu este necesar, deoarece ar putea să îți împingă corpul spre supraantrenament, să îți ridice hormonii de stres, să ducă la accidentări, să îți distrugă somnul etc.
Exercițiile fizice intense de două până la patru ori pe săptămână sunt suficiente - mai ales dacă urmați o dietă care este deja săracă în calorii. De acolo, adăugați exerciții fizice de intensitate mică spre moderată pentru a completa.
4. Somn insuficient. Ca și alimentația sănătoasă, un somn sănătos, calitativ, dar și cantitativ are un impact important asupra stării de sănătate, asupra stării de bine. Studiile arată că un somn insuficient poate influența capacitatea organismul de a pierde în greutate, astfel, dacă vrei să obții rezultate reale, este necesar să dormi acele 8 ore pe care le recomandă specialiștii.
5. Nu îți schimbi mentalitatea. Așa cum am precizat deja, un element important pentru atingerea greutății, nu ideale, ci sănătoase, ține și de factorul mental. Astfel, dacă la nivel mental nu se reușește o schimbare, este foarte posibil că nici pe cântar sau în oglindă să nu se vadă acest lucru.
De exemplu, susține antrenorul, unele persoane ar putea spune că ”întotdeauna au fost supraponderali”, așa că, chiar dacă pierd 5 kilograme, s-ar putea foarte bine să le recupereze pe toate înapoi într-o lună.
Sau spun că ”întotdeauna au fost leneși", așa că încep să sară peste antrenamente chiar și după ce se înscriu la o nouă sală de sport.
În concluzie, totul stă atât în ceea ce punem pe masă, cât și în ceea ce ne punem în cap, ca propunere reală.
4 greșeli când vrei să scapi de burtă. Nutrițonist: Doar o chestiune de marketing
Varietatea dietelor și a metodelor de slăbire fac tot mai dificilă alegerea celei potrivite, ba chiar se ajunge la greșeli care pot fi dăunătoare sănătății.
De altfel, zona abdominală este una dintre cele mai dificile zone în privința slăbitului, fiind în același timp și una căreia trebuie să îi acordăm o atenție deosebită, căci grăsime viscerală este cea mai periculoasă pentru organism.
Astfel, dietele de urgență, băuturile detoxifiante, sucurile care curăță, ori alte programe de slăbit, aflate la modă, fac tot mai greu de ținut pasul.
Și în timp ce există o mulțime de obiceiuri sănătoase și durabile pe care le putem adopta pentru a ne atinge obiectivele de greutate, există o mulțime de modalități periculoase de a pierde în greutate de care experții ne avertizează că ar trebui să stăm departe, notează EatThis.
Care sunt metodele periculoase de a scăpa de burtă
Săritul peste masă. În încercarea de a consuma cât mai puține calorii, mulții sunt tentatți să sară peste mese, iar acest lucru nu doar că este periculos, dar nici măcar nu are efect. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.