5 diete de SLĂBIT populare pe care ar trebui să le eviți cu orice preț, potrivit nutriționiștilor

În epoca internetului și a rețelelor sociale, dietele care promit rezultate remarcabile într-o perioadă scurtă sunt la mare căutare. Aceste cure de slăbire te fac să crezi că este suficient să le urmezi regulile, pentru a avea silueta mult visată. După 7, 10 sau 15 zile, realizezi că te confrunți cu oboseală extremă, carențe de vitamine și minerale și anemie. Mai rău, unele dintre aceste diete pot fi periculoase pentru sănătate. În acest sens, Susie Burrell, dietetician și nutriționist, a realizat o listă cu 5 diete pe care nu ar trebui să le încerci niciodată.

1) Dieta de detoxifiere cu lămâie 

Aliment cu proprietăți purificatoare, lămâia ajută în dietele de detoxifiere. Bogat în vitamine și antioxidanți, acest citric poate fi într-adevăr un aliat real atunci când vine vorba de detoxifierea organismului. Însă, de cele mai multe ori, dieta cu lămâie este periculoasă pentru sănătatea ta. Această cură recomandă eliminarea tuturor alimentelor și consumul exclusiv de apă cu lămâie. O dietă ultra restrictivă, extrem de periculoasă pentru sănătate.

2) Dieta cu apă

În aceeași ordine de idei ca și dieta de detoxifiere cu lămâie, cura cu apă recomandă, de asemenea, eliminarea tuturor alimentelor și înlocuirea lor numai cu apă sau, în cel mai bun caz, suc. Cu un conținut scăzut de calorii, această dietă poate provoca carențe de vitamine și minerale. 

3) Dieta de 30 de zile

Această dietă constă în eliminarea produselor lactate, cerealelor, leguminoaselor și zaharurilor timp de 30 de zile. Relativ ușor de urmat, rezultatele acestei diete sunt în general lăudate. Cu toate acestea, eliminarea nutrienților esențiali din dietă, timp de 30 de zile, poate fi periculoasă. În plus, potrivit nutriționistului Susie Burrell, odată ce vei începe să consumi din nou alimentele interzise, vei pune la loc kilogramele pierdute. 

4) Dieta alcalină

Urmând această dietă, va trebui să scoți din alimentație lactatele, carnea, carbohidrații, cofeina și alimentele procesate. Pe de altă parte, trebuie să consumi mai multe fructe și legume, cu scopul de a-ți ajuta corpul să revină la o stare alcalină. Cu toate acestea, reține că este aproape imposibil să controlezi cu adevărat pH-ul corpului. 

5) Dieta grupelor sanguine

Inventată de fizicianul Peter D'Adamo, această dietă susține că grupa de sânge poate determina ce alimente sunt cele mai eficiente în stimularea metabolismului. Deși această dietă a devenit virală pe rețelele de socializare de ceva timp, de fapt nu există dovezi științifice care să susțină aceste afirmații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel