O alimentație bogată în vitamine și nutrienți poate crește imunitatea și astfel să fiți scutiți de infecțiile respiratorii care sunt din ce în ce mai agresive, iar potrivit specialiștilor ne așteptăm la cel mai mare val din ultimul deceniu în Europa.
De altfel, este cunoscut faptul că imunitatea se poate obține atât dintr-o dietă echilibrată, cu suplimente de vitamine, atunci când este cazul, dar și prin reducerea consumului de alcool și un somn odihnitor.
Mai mult, nutriționiștii au alcătuit și o listă a alimentelor care nu trebuie să ne lipsească din stoc, în sezonul rece, parte dintre acestea putând fi consumate chiar și de către copii, care se află în categoria cea mai expusă la infecții.
5 alimente care nu trebuie să lipsească în sezonul rece
Fructe și legume viu colorate. Acestea sunt o sursă importantă de antioxidanți, cum ar fi flavonoidele, antocianii și carotenoidele, și care ajută la combaterea radicalilor liberi care pot provoca daune potențiale celulelor tale și îți pot compromite sistemul imunitar.
”Flavonoidele sunt în fructele de pădure, kale, varză, ciocolata nea, ceai și soia. Antocianinele sunt produse de pigmentul care dă culorile roșu, purpuriu și albastru, deci sunt în fructele de pădure, struguri, rodie și chiar în vinul roșu, iar carotenoidele se găsesc în morcovi, dovleac, mango sau caise”, spune nutriționistul Amy Goodson, arată EatThis.
Vitamina C este de asemenea un antioxidant puternic care poate ajuta sistemul imunitar să lupte împotriva bolilor. În fapt, această vitamină ajută la creșterea și producția de celule albe din sânge, care sunt cele de care organismul tău are nevoie pentru a lupta împotriva infecțiilor. Mai mult, vitamina C poate ajuta la combaterea radicalilor liberi, similar cu ceilalți antioxidanți menționați anterior.
Potrivit specialiștilor, doza zilnică de vitamina C necesară și recomandată de INS este de 80 mg, aceasta putând varia în funcție de vârstă și statut.
Astfel, la copii, cantitatea poate să scadă, în timp ce pentru femeile însărcinate și persoanele care fumează este recomandată creșterea cantității, la aceștia din urmă cu încă 35 mg pentru un pachet de țigări. Important este însă să nu se depășească 2000 mg/zi.
Vezi și: Vitamina C, suplimentată în cazul infecțiilor acute
Carnea slabă de vită are suficienți nutrienți cu care să faceți față infecțiilor sezoniere. ”Zincul este un mineral care ajută sistemul imunitar, iar carnea de vită este considerată o sursă excelentă din acest mineral, oferind jumătate din necesarul unei zile”, spune Goodson.
De asemenea, zincul se poate lua din legume, nuci, semințe, lactate, dar șu ciocolata neagră.
Iaurtul grecesc esteo sursă naturală de nutrienți care stimulează imunitatea, având un conținut bogat de proteine, vitamina B12, seleniu și zinc. Totodată iaurtul grecesc oferă culturi vii și active, probiotice, care ajută la protejarea tractului digestiv.
Ceaiul verde conține polifenoli, antioxidanți puternici care ajută în combaterea bolilor. Polifenolii preîntâmpină cu succes procesele inflamatorii, protejează organismul de bolile cardiovasculate și participă activ la stimularea sistemului imunitar.
Care sunt vitaminele ce ne cresc imunitatea în sezonul rece. Hâncu: Curăță pereții arteriali și grăsimea
În sezonul rece aportul de vitamine trebuie să fie unul mai mare, pentru a ne crește imunitate și a ne putea lupta, cu succes, cu infecțiile.
Dr. Anca Hâncu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a adus în discuție câteva dintre vitaminele pe care le consideră ”de sezon” care se referă la imunitate și la lipsa luminii, odată cu schimbarea orei.
Vitamina D, prevenirea inflamației
”Vitamina D o găsim în surse animale, destul de puține, gălbenuș de ou, pește gras și ficat de cod, dar vitamina D se numește și hormon pentru că poate fi sintetizată și de corpul nostru sub influența razelor solare. Vine perioada de iarnă și poate plecăm dimineață, stăm într-un birou închis și ajungem seara, la 7, când este deja întuneric, și de unde ne mai luăm atunci sursa de prin propria secreție de vitamina D? Și atunci, poate chiar o suplimentare va fi utilă pentru unele persoane”, a declarat dr. Anca Hâncu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena1. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Răceala și gripa, cinci ceaiuri tratament. Care sunt plantele care fac minuni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.