Programul Sănătatea va avea o alocare importantă pentru revoluționarea sistemului medical din România, anunță Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Concret, este vorba de cea mai mare alocare de fonduri pentru infrastructura spitalicească, 2,8 miliarde de euro, iar printre investiții se numără trei spitale regionale, la Cluj, Iași și Craiova.
Un lucru la fel de important este și cel care vizează serviciile de screening, în depistarea precoce a cancerelor, de care vor putea beneficia peste 800.000 de persoane, se mai arată în comunicatul MFE.
Astfel, potrivit MFE, în 2023, prin Programul Sănătate vor fi deschise 79 de apeluri în valoare totală de 5,45 miliarde de euro, iar aceste fonduri vor viza atât infrastructura de sănătate și serviciile de screening, cât și medicina de familie și cea școlară, precum și digitalizarea sistemului public de sănătate și soluții de cercetare care vor avea aplicabilitate în domeniul medical.
”Anul acesta încep primele investiții în sistemul public de sănătate prin programul special dedicat acestui sector, astfel încât până la finalul lui 2023 va putea fi accesat peste 90% din bugetul record de 5,8 miliarde de euro.
Deci în următoarele luni vom da oficial startul apelurilor pentru spitalele regionale de la Iași, Cluj și Craiova, pentru cel puțin 7 spitale județene, cât și pentru modernizarea și dotarea spitalelor publice municipale și orășenești, investiții în ambulatorii sau cabinete ale medicilor de familie sau medicină școlară.
Mai mult, o mare parte a fondurilor disponibile prin Programul Sănătate va fi dirijată către prevenție, primul apel pentru servicii de screening urmând a fi lansat în trimestrul 3 al acestui an, pentru ca numărul deceselor din boli tratabile să se micșoreze considerabil.
Numărul estimat de beneficiari ai serviciilor de prevenție finanțate este de aproximativ 800.000 de persoane. De asemenea, finanța programe de screening pentru depistarea din timp a unor afecțiuni oncologice, dar și pentru altele precum tuberculoză sau hepatite.
Este important de subliniat că tot începând din acest an se vor putea accesa fondurile destinate digitalizării sistemului prin dezvoltarea Observatorului Național pentru Date în Sănătate.
În esență, odată ce toate aceste investiții se vor finaliza, România va deveni o țară în care nu pășești cu frică într-o unitate medicală”, a precizat ministrul Marcel Boloș, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Fondurilor Europene.
7 priorități de investiții pentru un sistem medical la standarde înalte
Programul Sănătate este un program multifond finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European, cu o alocare totală de 5,88 miliarde euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030 prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, precum și în reziliența sistemului de sănătate.
În cadrul Programului Sănătate, vor mai fi deschise apeluri de proiecte în cursul anilor 2024, 2025 și 2026, iar acesta va finanța șapte priorități de investiții:
- creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive
- servicii de reabilitare, paliație și spitalizare pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate
- creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate
- investiții în infrastructuri spitalicești noi
- abordări inovative în cercetarea din domeniul medical
- digitalizarea sistemului medical
- măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant.
Potrivit comunicatului, în urma acestor investiții în sănătate, România va avea un sistem medical la standarde înalte, astfel:
- 3 spitale regionale de urgență construite și dotate (Iași, Cluj, Craiova)
- cel puțin 7 spitale (spitale județene, monospecialitate centre de transplant) nou construite și dotate
-20 spitale publice mici, municipale și orășenești construite/reabilitate și dotate
- 300 cabinete medici de familie reabilitate și dotate
- 105 cabinete de asistență medicală școlară/ sănătate orală reabilitate și dotate și 25 de unități mobile achiziționate
- 41 unități mobile achiziționate pentru programul național de vaccinare
- 44 ambulatorii în care se vor implementa programe de screening reabilitate și dotate
- 45 unități sanitare publice integrate spitalelor de pediatrie/ spitale publice care au secții de pediatrie reabilitate și dotate, inclusiv prin investiții în dotarea de cabinete de asistență medicală stomatologică care să furnizeze servicii de asistență medicală stomatologică acordată copiilor, inclusiv copiilor cu nevoi special;
- 24 centre de sănătate mintală reabilitate și dotate
- 33 dispensare tuberculoza reabilitate și dotate
- 317 persoane care beneficiază de screening
- 12 unități sanitare care furnizează servicii de reabilitare/ recuperare reabilitate și dotate
- 24 unități sanitare care furnizează servicii de paliație construite/reabilitate și dotate
-12 unități sanitare care tratează pacienți critici (ex. cu patologie vasculară cerebrală acută, politraumă) extinse/ reabilitate și dotate
- 10 Unități sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici - USTACC - extinse/ reabilitate și dotate
- 2 unități sanitare publice care tratează pacienți critici - mari arși - dotate
- 16 unități sanitare publice unde se realizează îngrijirea pacienților cu boli rare reabilitate și dotate
3 operațiuni strategice de cercetare implementate în domeniile: vaccinuri, combaterea cancerului și genomică
- dezvoltarea și implementarea Observatorului Național pentru Date în Sănătate
- dezvoltarea unor soluții integrate de e-sănătate
- 1 centru de excelență în protonoterapie construit și dotat
- 2 institute oncologice/ 2 unități sanitare publice de interes național care diagnostichează și tratează cancer dotate
- 4 unități sanitare publice de interes regional/ județean care diagnostichează și tratează cancer dotate
- Institutul de Oncologie București - (construcție și dotare)
- 1 unitate care coordonează activitatea de transplant (ANT) construită/reabilitată și dotată
- 2 bănci de multițesut construite/reabilitate și dotate
- 8 unități sanitare acreditate pentru prelevare organe dotate cu sisteme ECMO
- 6 centre de transplant dotate cu laboratoare acreditate HLA (laborator de biologie moleculară pentru imunologia transplantului)
- Institutul Clinic Fundeni - clădire nouă (construcție și dotare).
Potrivit MFE, cererile de finanțare pot fi depuse de Ministerul Sănătății și alte autorități publice centrale, autoritățile publice locale, unitățile sanitare publice, cabinetele medicilor de familie și instituțiile de învățământ, dar și de entitățile publice și private pentru domeniul cercetării medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.