A-i convinge pe cei mici să mănânce legume pare că este una dintre cele mai mari provocări ale părinților. Legumele sunt foarte importante pentru a avea o alimentație echilibrată și sănătoasă, iar varietatea acestora permite realizarea a numeroase combinații de gusturi, texturi și culori, care să capteze atenția copiilor.
Mai mult decât atât, depinde foarte mult și de atitudinea părinților, în special în perioada de diversificare a alimentației, căci nu de puține ori reacția pe care au avut-o aceștia față de piureurile de legume, de broccoli sau de ”puturoasa” varză de Bruxelles i-a determinat pe cei mici să respingă legumele.
Astfel, nutriționistul Mihaela Bilic a dezvăluit, la Pro TV, câteva metode prin care să îi împrietenim pe copii cu legumele.
Iată patru metode de a te împrieteni cu legumele
”Mixați legumele. În supe-cremă sau piure au consistență cremoasă și se evită prezența bucăților mari.
Combinare cu orez sau paste. Amestecați porții mici de legume cu paste făinoase, orez sau cartofi. În felul acesta vor fi camuflate și trec neobservate.
Decorați și condimentați preparatele din legume cu ingrediente de nerefuzat: brânză rasă sau crutoane pentru supă, bucățele de jambon pentru fasolea verde, parmezan pentru orezul cu legume, ouă ochi pentru spanac sau sos alb pentru conopida la cuptor.
Ronțăiți, împreună cu cei mici, bastonașe de legume proaspete cu orice fel de sos: brânză, iaurt, tzatziki, ketchup, humus. De la broccoli, conopidă, dovlecei și ciuperci, până la ardei gras, morcov, țelină și castraveți, orice se poate mânca crud.
Educația gustului are loc în copilărie și este rolul părinților să îi ajute pe cei mici să își construiască o dietă echilibrată și diversificată”, a spus nutriționistul Mihaela Bilic la Doctor de Bine de la Pro TV.
Vezi și: Legumele de sezon, prietenele sănătății. Hâncu: Cresc absorbția licopenului de 4 ori
Rolul legumelor în alimentație
Legumele, la fel ca și fructele, au un rol important în alimentația noastră, în special în cea a copiilor, care sunt în creștere. Legumele sunt bogate în fibre și sărace în grăsimi, fapt care le permite consumul fără limită de cantitate.
De asemenea, legumele sunt pline de minerale și vitamine, cu efecte benefice asupra metabolismului, iar în funcție de conținutul de amidon se împart în două mari categorii:
- cu amidon, cartofi, mazăre, fasole, boabe, soia, acestea necesitând gătire
- fără amidon, salată, varză, arei gras, roșii, conopidă sau morcovi, ce pot fi consumate și crude.
Principalele beneficii ale legumelor
Pentru a vedea de ce este important ca micuții și nu numai să consume cât mai multe legume este bine de văzut care sunt beneficiile acestora pentru sănătate.
Cartofii sunt bogați în fibre, complexul de vitamine B, vitamina C, amidon, proteine, vitamina C și E, betacaroten și ajută sistemul digestiv, inima și circulația, precum și sistemul nervos, oasele și mușchii.
Morcovii sunt bogați în betacaroten, care ajută sistemul imunitar, cel digestiv, sănătatea pielii și părului, vederii, precum și inima și sistemul circulator.
Ardeiul gras este bogat în vitaminele A și C, acid folic, fibre, bioflavonoizi și potasiu. Ajută sistemul imunitar, pielea, părul și ochii, inima și circulația.
Broccoli este bogat în betacaroten, dar conține și fier, vitamina C, acid folic. Ajută sistemul imunitar, părul, pielea și ochii, inima, circulația, sistemul nervos, oasele și mușchii, sistemul reproducător.
Varza este bogată în fier, acid folic, vitamina C și betacaroten. Ajută sistemul imunitar, sistemul digestiv, pielea, părul, ochii, sistemul nervos, sistemul respirator, sistemul reproducător.
Roșiile sunt bogate în vitaminele C, E și betacaroten, licopen și potasiu.
Spanacul este bogat în clorofilă și acid folic, fier și calciu (mai greu digerabil din cauza acidului oxalic conținut), carotenoide. Ajută sistemul imunitar, pielea, părul și ochii, sistemul nervos, sistemul reproducător.
Dovleceii sunt bogați în acid folic și potasiu, calorii foarte puține și ajută pielea, părul și ochii.
Avocado este bogat în potasiu și vitamina E, vitamina B6, vitamina A, grăsimi cu substanțe antifungice și antibacteriene.
Care este pachetul ideal pentru școală. Nutriționist: Va primi tot ce are nevoie, structurat, organizat
Așa cum spun specialiștii, obiceiurile alimentare sănătoase se formează încă de la vârste fragede. Iar dacă adulții sunt responsabili pentru ceea ce au în alimentație, în cazul copiilor, alegerile sunt tot ale părinților.
Astfel, pentru a avea un stil de viață sănătos de-a lungul vieții, cu un aport echilibrat de vitamine, minerale și nutrienți, necesari unei dezvoltări armonioase, dar mai ales pentru a rezista tuturor tentațiilor dulci sau de tip fast-food, părinții au un rol determinant în alimentația copiilor.
Și cum aceștia tocmai ce au revenit la școală sau grădiniță, o atenție deosebită trebuie acordată pachetului de acasă.
Dr. Anca Hâncu, medic specialist în nutriție, diabet și boli metabolice, a exemplificat câteva feluri de pachet pentru școală, care să acopere necesarul nutritiv al celor mici.
”Am pregătit aici câteva variante. Vedeți chifle din cereale integrale, pâine integrală. Avem șuncă de pui, avem niște cașcaval. Dar peste tot am presărat foarte multe legume colorate pentru că noi vrem să îi împrietenim pe copii cu legumele.
Există copii mai plinuți sau pofticioși și atunci încercăm să le facem porția ceva mai micuță, eventual să folosim o singură felie de pâine și am făcut un triunghi. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Metabolismul poate fi educat. Medic: 9 elemente care îl accelerează
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.