15 simptome care îți arată că ai Lupus, boala din cauza căreia cântăreța Selena Gomez a făcut transplant

Dana Lascu |
Data publicării:
Selena Gomez (dreapta) care avea rinichii distruși de Lupus a priimit unul de la o prietenă de-a ei, în 2017. Foto: Instagram / contul personal
Selena Gomez (dreapta) care avea rinichii distruși de Lupus a priimit unul de la o prietenă de-a ei, în 2017. Foto: Instagram / contul personal
Selena Gomez (dreapta) care avea rinichii distruși de Lupus a priimit unul de la o prietenă de-a ei, în 2017. Foto: Instagram / contul personal
Selena Gomez (dreapta) care avea rinichii distruși de Lupus a priimit unul de la o prietenă de-a ei, în 2017. Foto: Instagram / contul personal
  • Selena Gomez (dreapta) care avea rinichii distruși de Lupus a priimit unul de la o prietenă de-a ei, în 2017. Foto: Instagram / contul personal
  • Selena Gomez (dreapta) care avea rinichii distruși de Lupus a priimit unul de la o prietenă de-a ei, în 2017. Foto: Instagram / contul personal

Lupus este o boală autoimună poate provoca dureri articulare, oboseală și erupții cutanate. În cazuri severe, poate afecta inima, rinichii și alte organe vitale, așa cum a pățit cunoscuta cântăreață Selena Gomez, care a făcut transplant de rinichi din cauza acestei boli. Iată care sunt simptomele pe care le dă Lupusul: 

Lupus este o boală autoimună cronică, dificil de diagnosticat. Practic, celulele imune atacă propriile țesuturi sănătoase ale organismului, producând inflamație și leziuni tisulare. Simptomele Lupusului apar și dispar, nu le aveți tot timpul. Practic, experții spun că Lupusul este o boală a erupțiilor – adică simptomele se agravează brusc și vă simțiți rău - și a remisiunii – adică simptomele se îmbunătățesc și vă simțiți mai bine. 

Apoi, simptomele Lupus se pot manifesta doar la nivelul pielii, dar cel mai adesea, din păcate, boala cauzează și probleme interne, cum ar fi durerile articulare, afectarea inimii, a rinichilor și a altor organe vitale. Deși nu există tratament care să vindece această boală, există terapii care pot minimiza daunele. De multe ori, însă, starea de sănătate se poate agrava, cum a fost cazul cântăreței Selena Gomez, spre exemplu. În 2017, cântăreața americană a făcut un transplant de rinichi din cauza bolii. Important e să fii diagnosticat la timp și tratat corespunzător. 

Citește și: Nefrita lupică, afectarea rinichilor în Lupusul eritematos sistemic

Simptomele de Lupus

Conform Centrelor Americane pentru Controlul Bolilor (CDC, link direct sursa informației), simptomele pe care le dă Lupus sunt: 

1) Durerea de articulații și durerea musculară 

Sunt adesea primul simptom de Lupus. Această durere tinde să apară pe ambele părți ale corpului în același timp, în special la articulațiile încheieturilor, ale mâinilor, degetelor și genunchilor. Articulațiile pot să pară inflamate și se sunt calde la atingere. Dar, spre deosebire de artrita reumatoidă, lupusul de obicei nu provoacă leziuni permanente ale articulațiilor.

2) Febră

O febră mai mare de 37,7 grade Celsius apare deseori la persoanele cu Lupus. Febra este adesea cauzată de inflamație sau de o infecție. 

3) Erupții cutanate 

Este posibil să aveți erupții cutanate pe orice parte a corpului care este expusă la soare, cum ar fi fața, brațele și mâinile. Un semn comun al lupusului este o erupție roșie, în formă de fluture, pe nas și obraji.

4) Dureri în piept 

Lupusul poate declanșa inflamație în mucoasa plămânilor. Acest lucru provoacă dureri în piept atunci când respiră profund.

5) Pierderea parului 

Petele chele sau pur și simplu căderea părului sunt simptome frecvente de Lupus. Căderea părului poate fi cauzată și de unele medicamente sau infecții.

6) Sensibilitate la soare sau la lumină 

Majoritatea persoanelor cu Lupus sunt sensibile la lumină, o afecțiune numită fotosensibilitate. Expunerea la lumină poate provoca erupții cutanate, febră, oboseală sau dureri articulare la unele persoane cu Lupus.

7) Probleme cu rinichii 

Jumătate dintre persoanele cu lupus au și probleme cu rinichii, numite nefrită lupică. Simptomele includ creșterea în greutate, gleznele umflate, hipertensiune arterială și scăderea funcției renale. Se poate ajunge la insuficiență renală și la transplant, cum a fost cazul cântăreței Selena Gomez. 

8) Afte bucale 

Denumite și ulcere bucale, aceste răni apar de obicei pe cerul gurii, dar pot apărea și pe gingii, în interiorul obrajilor și pe buze. Acestea pot fi nedureroase sau este posibil să aveți dureri sau uscăciune a gurii.

9) Oboseală prelungită sau extremă 

S-ar putea să vă simțiți obosit sau epuizat chiar și atunci când ați dormit suficient. Oboseala poate fi, de asemenea, un semn de avertizare al unei crize de lupus.

10) Anemie 

Oboseala ar putea fi un semn de anemie, o afecțiune care se întâmplă atunci când nu aveți suficiente celule roșii în sânge pentru a transporta oxigen în tot corpul.

11) Probleme de memorie 

Unele persoane cu Lupus au raportat probleme legate de uitare sau confuzie.

12) Coagularea sângelui

Este posibil să aveți un risc mai mare de coagulare a sângelui dacă aveți Lupus. Acest lucru poate provoca cheaguri de sânge în vasele de sânge de la picioare sau plămâni, un accident vascular cerebral, atac de cord sau avorturi spontane.

13) Ochii uscați și inflamați

Persoanele care au Lupus pot avea ochii uscați, inflamații ale ochilor și erupții cutanate pe pleoape.

14) Schimbări la nivelul unghiilor

Lupusul poate cauza crăparea sau căderea unghiilor. Ele pot fi decolorate cu pete albastre sau roșiatice la bază. Aceste pete sunt de fapt în patul unghiei, rezultat al vaselor de sânge mici care sunt inflamate. Umflarea poate face ca pielea din jurul bazei unghiei să pară roșie și umflată.

15) Degetele lui Raynaud

Unele persoane cu Lupus dezvoltă o afecțiune numită Sindromul Raynaud. Degetele de la mâini și de la picioare devin dureroase, amorțite și cu furnicături ca răspuns la temperaturile scăzute sau la stresul emoțional. Acest lucru se întâmplă atunci când vasele de sânge mici au spasme spasm și restricționează fluxul de sânge în zonă. În timpul unui atac, degetele de la mâini și de la picioare pot deveni albe sau albastre. Oamenii pot avea, de asemenea, sindromul Raynaud fără a avea lupus sau orice complicații grave de sănătate.

Citește și: Cum se pune diagnosticul și cum se tratează Lupus, boala vedetelor de la Hollywood

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel