11 aspecte din viața noastră pe care le putem controla. Explicațiile psihologului

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Putem controla lucrurile care se întâmplă cu noi și în jurul nostru. Foto: Pixabay
Putem controla lucrurile care se întâmplă cu noi și în jurul nostru. Foto: Pixabay

De multe ori credem că lucrurile care ni se întâmplă sunt inevitabile, de necontrolat și nedrepte. Dar, spune psihologul Laura-Maria Cojocaru, tot de multe ori asta este doar o aparență. Iată ce putem controla și cum: 

Viața ne dă uneori impresia că este de necontrolat, că mare parte din ceea ce ni se întâmplă este nedrept, periculos, deja scris, controlat de alții mai puternici, mai deștepți, mai bogați, cu relații, mai „norocoși” etc. Pentru că avem senzația că nu putem controla ce ni se întâmplă, asta ne face să ne simțit neputincioși și să acționăm în consecință. Evident, rezultatul obținut este conform a ceea ce gândim despre viață și propriile noastre puteri, abilitați.

În același timp, cunoscutul psiholog roman Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), spune că, paradoxal, simpla constatare a faptului că rezultatul obținut este departe de cel dorit, ne determină să declanșăm o atitudine excesivă de control.

„Însă, controlul lucrurilor având stresul ca sursă, poate avea 3 rezultate diferite: (a) rămânerea în zona de confort (a se citi frână în evoluția personală, profesională, relațională, financiară etc.), (b) accesarea unor mecanisme de apărare false (din punct de vedere al rezultatului dorit)m, precum: evitarea provocărilor de orice natură, izolarea socială, refuzul unor noi informații sau strategii de succes, rămasul cu mintea în trecut și lipsă de centrare pe prezent și viitor și (c) declanșarea de anxietate, atacuri de panică, depresie ș.a. Și totuși, realitatea este alta. Concret, există o serie de aspecte în viață noastră pe care le putem controla în mod sănătos și benefic pentru starea de bine pe toate planurile. Înainte de a „trece la treabă” este important să înțelegem și să acceptăm că nu exteriorul (alții, lumea, viața, universul) este responsabil pentru propriile noastre „nereușite”, ci avem o contribuție considerabilă la acestea”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

11 aspecte de viață pe care le putem controla în mod sănătos, explicate de psihologul Laura Maria Cojocaru

1. Sănătatea fizică. Este decizia noastră să alegem un stil de viață sănătos: alimentație echilibrată, exerciții fizice, odihnă, relaxare, apelat în timp util la specialiști dacă este nevoie etc.

2. Ce facem. Ceea ce alegem să facem sau să nu facem, ne duce direct către rezultat și suntem direct responsabili pentru efectele acțiunilor respective.

3. Ce credem despre ... (convingeri). Lucrurile la care ne gândim frecvent, felul în care alegem să interpretăm evenimentele din viața noastră, valorile după care ne ghidăm, principiile și idealurile noastre, sunt concepte pe care le putem alege și modifica dacă este cazul.

4. Ce spunem. Convingerile noastre influențează modul în care vorbim, cuvintele pe care le folosim despre noi, despre ceilalți, despre viață. Ele au un impact direct și concret asupra vieții noastre și a rezultatelor pe care le dorim, deoarece influențează modul de acțiune și strategiile noastre de succes.

5. Oamenii de care ne înconjurăm. Oamenii cu care obișnuim să stăm mai des ne pot ridica sau ne pot coborî. Noi suntem cei care putem alege să stăm alături de persoane de la care avem ceva de învățat, pe unul sau mai multe planuri de viață.

6. Profesia aleasă. Acest aspect presupune să renunțăm la tot felul de scuze de genul: ”e greu, nu știu, e prea târziu pentru mine, reușesc doar cei cu relații, nu am timp, nu e bănos etc” și să începem să facem pas cu pas ceea ce ne dorim cu adevărat, ne reprezintă și ne împlinește emoțional. Este important să ne asumăm responsabilitatea și să alegem să acționăm pentru ceea ce ne dorim.

7. Organizarea timpului. Este de asemenea o alegere să prioritizăm și să beneficiem de timp de calitate: timp de familie, de cuplu, personal, de învățare, de mișcare fizică, de odihnă etc. Chiar este alegerea noastră, restul sunt scuze.

8. Mediul. Putem alege să păstrăm sau să schimbăm mediul în care locuim, muncim, avem familia, prietenii, casa, orașul, țara, respectiv facilitățile (de timp, informaționale, emoționale, financiare etc) disponibile.

9. Echilibrul financiar. Noi decidem ce și cât cheltuim, noi alegem ce este cu adevărat important pentru a ne îndeplini nevoile fizice, emoționale, intelectuale, familiale, sociale.

10. Flexibilitatea. Ține strict de alegerea noastră să acționăm ca să facem mai mult, mai bine, mai ușor, altfel, cu altcineva sau pur și simplu ceva nou, a.î. să ne atingem obiectivele.

11. „Moștenirea” lăsată în urma noastră. Toate acțiunile, cuvintele, cunoștințele, valorile, strategiile noastre pe care decidem să le împărtășim cu cei din jur, contribuie la confirmarea că suntem pe drumul cel bun și la menținerea motivației pentru a crește continuu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel