10 complicații ale unui accident vascular cerebral. Explicații neurolog

Dana Lascu |
Data publicării:
Accidentul vascular cerebral
Accidentul vascular cerebral

Conf Univ Dr Adriana Dulămea spune că după un accident vascular cerebral foarte periculoase sunt cele 10 tipuri de complicații care pot să apară. Iată care sunt acestea:

Conf Univ Dr Adriana Dulămea, Șef Secție Neurologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, a explicat, în cadrul campaniei „Asumă-ți să fii sănătos!", că în urma unui accident vascular cerebral pot să apară mai multe probleme. Iată care sunt cele 10 tipuri de complicații:

1) Tulburările de înghițire, care se pot complica suplimentar cu pneumonie de aspirație: „Atunci când accidentul vascular cerebral afectează mușchii folosiți în procesul de înghițire, cel mai probabil pacientul va întâmpina probleme în timp ce va bea sau va mânca. Acest fapt îl predispune unui risc crescut de a inhala alimente sau băuturi în plămâni, ducând la posibilitatea apariției pneumoniei de aspirație", arată medicul.

2) Tromboza venoasă profundă: „Incapacitatea pacienților cu accident vascular cerebral de a se deplasa, pe o perioadă lungă de timp, crește riscul de apariție a cheagurilor de sânge, în special la nivelul venelor profunde ale membrelor inferioare".

3) Slăbiciunea musculară – „apare tot din cauza imobilizării prelungite".

4) Crizele epileptice – „cicatricele ce apar la nivel cerebral în urma unui accident vascular cerebral determină apariția crizelor epileptice".

5) Căderile și accidentările – „afecțiunile determinate de accidentul vascular cerebral, precum tulburările unui risc crescut de cădere și accidentare".

6) Pierderea controlului asupra vezicii urinare – „Această complicație apare atunci când sunt afectați mușchii ce au rol în procesul de urinare; în acest caz este necesară montarea unei sonde vezicale", punctează Conf Univ Dr Adriana Dulămea.

7) Tulburările digestive – „poate apărea diareea sau constipația".

8) Durerea – „pacientul poate prezenta o senzație de amorțeală sau chiar durere la nivelul zonelor afectate de accidentul vascular cerebral".

9) Depresia – „reprezintă o complicație ce apare frecvent în urma unui accident vascular cerebral. Ea poate determina apatie, tulburări de concentrare, iritabiliate, inapentență și chiar tentative de suicid", arată neurologul de la Fundeni.

10) Tulburările de memorie – „Mulți dintre pacienții care au suferit un accident vascular cerebral prezintă probleme de memorie", conchide Conf Univ Dr Adriana Dulămea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel