Iată lista cu 10 tipuri de alimente care te ajută să slăbești alcătuită de nutriționist Wasim Nazer, EXLUSIV pentru DC MEDICAL:
1. SOMONUL
Pește gras, bogat în proteine, nutrienți și grăsimi sănătoase, îți oferă o masă copioasă cu un număr redus de calorii. De asemenea, somonul conține și un important aport de iod, necesar pentru bună funcționare a tiroidei.
2. OUĂLE
Sunt o sursă bună de nutrienți și proteine, în special gălbenușul de ou, fapt pentru care sunt recomandate în orice dietă restrictivă.
3. LEGUMELE CRUCIFERE
Broccoli, conopidă, varză (albă sau roșie) și varză de Bruxelles, legume care sunt bogate în fibre și nutrienți, dar care au în același timp un număr redus de calorii potrivit unei diete restrictive.
4. VEGETALELE CU FRUNZE VERZI
Din această categorie fac parte varza Kale, spanacul, ștevia, sfecla mangold și altele. Acestea conțin un număr redus de calorii și carbohidrați, dar sunt pline de fibre, vitamine și minerale, exact ceea ce aveți nevoie ca să pierdeți în greutate.
5. CARTOFII FIERȚI
Cartofii, nelipsiți din orice gospodărie, conțin proprietăți precum potasiu, un nutrient pe care majoritatea oamenilor nu îl obțin altfel și care joacă un rol important în controlul tensiunii arteriale. Totodată, cartofii fierți sunt și sațioși, astfel te vei simți plin și nu vei fi tentat să mănânci în plus.
6. CARNEA DE VITĂ ȘI PIEPTUL DE PUI
Carnea de vită și carnea de pui sunt ideale în dietă, deoarece sunt bogate în proteine, oferind astfel o senzație de sațietate ce te va face să mănânci mai puțin.
7. SUPELE
Studiile arată că atunci când oamenii consumă alimente sub formă de supă au tendința să mănânce mai puțin și să se simtă plini mai repede. Totuși, ai grijă să nu adaugi prea multe grăsimi supei tale, cum ar fi smântâna sau laptele de cocos, deoarece poți depăși numărul caloric dorit.
8. AVOCADO
Avocado conține acid oleic mononesaturat, același tip de grăsime din uleiul de măsline, dar și apă, fibre și potasiu, făcându-l mai puțin dens și slab caloric.
9. NUCILE
Consumate în cantități echilibrate (nu mai mult de 100 de grame pe zi), nucile constituie o gustare excelentă, bogată în fibre, proteine și grăsimi sănătoase.
10. ARDEIUL IUTE
Ardeiul iute conține capscaicina, o substanță dovedită că reduce apetitul și crește arderea grăsimilor. Această substanță este vândută și sub formă de suplimente de pierdere în greutate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.