Ce nu ai știut despre mici Micii sunt preferații românilor și sunt nelipstiți de la orice grătar, dar mai ales de 1 Mai.
"Micii, din punctul meu de vedere, au suferit o transformare incredibilă. Făcând o similitudine cu berea și cu legea germană a purității bere, aș da o lege pentru mititei. Mititeii, de când au fost ei inventați, trebuie să aibă trei tipuri de carne. A treia aproape a dispărut. Deci eu mai și întreb: vreau orice mititel aveți, doar să aibă măcar 10% oaie.
Și-mi zic: n-avem nimic, ne pare rău.
Ce nu ai știut despre mici. Foarte puțini mici mai sunt în România care să aibă porc, vită, oaie", a declarat Dr. Alin Popescu, medic primar de medicină sportivă, în exclusivitate pentru DC Medical.
Care este problema cu micii. De ce nu se mai respectă rețeta
"Problema e că eu am prieteni care lucrează în industrie și problema e de preț. Deci prezența aceasta a cărnii de oaie în mititel dinamitează prețul. Asta e problema.
Pur și simplu, mititelul, în definiția lui, am citit și eu istoria cu hanurile astea, s-a început cu această combinație porc-vită-oaie.
Mititelul pare inițial ca fiind o mâncare de criză, adică am niște resturi, ce să fac, bag niște mititei. Nu neapărat să bifeze ziua muncii, 1 mai și 2 mai. El a început ca o mâncare de criză, dar în criza asta întotdeauna era prezentă și oaia.
Într-adevăr, în tot ceea ce am citit pe tema asta, că e un subiect care m-a preocupat, procentul de carne de oaie era invariabil cel mai mic.
Deci niciodată oaia nu era dominantă în mititel. Era recesivă", a conchis medicul Alin Popescu.
Mici pe grătar. Trucul lui chef Sorin Bontea pentru cei mai suculenți mititei
Mici pe grătar de 1 mai 2023 - ingrediente
- 1 kilogram de carne tocată (amestec de porc și vită)
- 250 de ml de fiertură din oase de vită
- 4 căței de usturoi
- o linguriță de bicarbonat de sodiu
- condimente după gust (sare, piper, cimbru, boia)
Mici pe grătar - cum prepari rețeta de mici
- După ce tocați bine carnea, turnați fiertura de oase în timp ce amestecați continuu. Acum este timpul să adăugați și condimentele și să amestecați până rezultă un amestec omogen. Apoi se adaugă usturoiul pisat și se amestecă bine bine.
- Bicarbinatul trebuie pus abia la finalul etapelor, când puteți să și gustați pasta de mici. După ce aveți pasta gata, nu e recomandat să o puneți direct pe grătar. Pregătiți rulourile și lăsați la frigider pentru 10-15 minute. În acest fel, mirodeniile își vor lăsa aroma.
- Când îi scoateți de la frigider, indicat este să aveți deja grătarul încins. Foarte important este să nu înțepați micul cu furculița, e mai bine să folosiți un dispozitiv tip clește pentru a îi întoarce. Astfel, nu îi veți lăsa fără suc.
Ei bine, pentru cei mai suculenți și delicioși mici, chef Sorin Bontea are un truc simplu.
"Mie îmi plac micii suculenți, nu vreau să fie prea uscați. Vă dau un pont: puneți pâine la prăjit pe grătar. Apoi puneți carne de mici crudă peste felia de pâine, după care dați din nou la grătar, cu carnea în jos. Lăsați să se facă carnea. E demențială!", spune chef Sorin Bontea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.